Femicidul trebuie recunoscut oficial în Codul Penal și pedepsit cu închisoarea pe viață. Pedepsele actuale sunt mult prea blânde în România

România se confruntă cu o problemă gravă și persistentă: uciderea femeilor de către partenerii sau foștii lor parteneri. Aceste crime nu sunt simple omoruri, ci manifestări ale violenței sistemice bazate pe gen — femicid. Însă România refuză să îl recunoască atât din punct de vedere legal, cât și social. Un caz recent din Arad, reflectat în presa locală, arată cum Ministerul Afacerilor Interne minimalizează imaginea agresorului, în timp ce victima rămâne o simplă statistică. Trăim o realitate absurdă, iar demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, devine o necesitate urgentă.

Crimă cu premeditare și cruzime extremă: o femeie din Arad târâtă kilometri de fostul iubit

O mamă în vârstă de 28 de ani, cu două fetițe mici, a fost răpită și târâtă aproape doi kilometri de fostul iubit, care o prinsese de mâini în geamul mașinii. Femeia a fost abandonată pe un câmp, fără viață. Agresorul avea ordin de restricție privind contactul cu copiii, dar nu și cu ea, pentru că femeia nu a cerut protecție. De ce? Frică, rușine sau o încredere naivă că statul o va apăra. Nu a fost așa.

Un alt caz recent din Teleorman a dus la moartea unei femei și a fiului ei, uciși brutal cu toporul de un recidivist eliberat recent. O rudă este în stare critică, iar ancheta continuă. Martorii descriu un mediu rural unde violența domestică este ignorată sistematic, iar victimele nu sunt ascultate la timp.

Femicidul nu există în legislația românească. Femeile continuă să moară

Codul Penal nu definește femicidul, iar crimele de acest tip sunt încadrate generic la „omor” sau „omor calificat”, fără să se țină cont de contextul de control, posesivitate, violență domestică sau refuzul despărțirii.

În alte țări europene, precum Spania, Franța sau Italia, femicidul este o infracțiune distinctă, cu pedepse agravante automate. În America Latină, aceste crime sunt pedepsite cu închisoarea pe viață, fără posibilitatea eliberării anticipate.

În România, în schimb, un bărbat care își ucide fosta parteneră poate fi eliberat după doar 8-10 ani. O viață luată este echivalată cu o condamnare mai scurtă decât perioada în care un copil este crescut.

România are nevoie urgentă de o legislație aspră și fără concesii

• Femicidul trebuie introdus în Codul Penal ca infracțiune distinctă, după modelul italian.
• Ucigașii de femei în contextul violenței domestice trebuie condamnați la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării anticipate.
• Ordinul de protecție trebuie să fie automat și aplicat în orice caz de risc, nu opțional, lăsat la latitudinea victimei.
• Poliția și autoritățile locale trebuie echipate cu instrumente clare și rapide pentru prevenirea tragediilor, nu doar pentru constatarea lor post-mortem.

Trăim într-o țară în care femeile sunt ucise pentru că au spus „nu”, pentru că au încercat să plece, pentru că au avut curajul să se elibereze. Criminalii lor sunt tratați ca deținuți obișnuiți, nu ca amenințări reale pentru societate.

România trebuie să se trezească. Femicidul este o epidemie. Statul nu mai poate rămâne complice tăcut.