Politică

Ariadna Elena Cîrligeanu: Adevărul despre cei care au strigat „Libertate”

Deputatul AUR Ariadna Elena Cîrligeanu readuce în atenție un episod dureros din istoria recentă a României, în care cetățeni curajoși au fost demonizați, agresați și reduși la tăcere doar pentru că au avut curajul să ceară libertate și dreptate. Sub pretextul apărării democrației, acești oameni au fost etichetați drept „golani”, „fasciști” sau „elemente ale unor forțe străine”.

Cîrligeanu amintește că acești români nu au cerut privilegii, ci alegeri libere, transparență și respectarea Punctului 8 de la Timișoara: fără securiști și comuniști în funcții publice. În schimb, au fost tratați cu brutalitate: arestări abuzive, bătăi și o campanie mediatică intensă menită să le discrediteze vocile.

„Au fost vânați și reduși la tăcere pentru că au strigat ‘Libertate’. Nu putem permite ca astfel de fapte să fie uitate sau ignorate. Datoria noastră este să le păstrăm vie memoria și să apărăm valorile pentru care au luptat”, transmite deputatul AUR.

Ea condamnă modul în care instituțiile statului și presa aservită au participat la această represiune, într-o încercare de a menține în funcții aceleași figuri compromise ale trecutului.

Pentru Ariadna Elena Cîrligeanu, lupta acestor români reprezintă o lecție vie despre curaj, demnitate și adevăr. În fața unei noi generații de alegători, ea îndeamnă la vigilență, solidaritate și asumare.

Related Articles

Back to top button