Curierul RomânescOpiniiPolitică

Sorin Faur: „România a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pămîntului democrația liberală”

Într-o analiză lucidă și acuzatoare, Sorin Faur descrie România drept un laborator politic unde s-a experimentat, timp de decenii, distrugerea sistematică a democrației liberale în forma ei autentică. Sub masca progresului și a valorilor europene, o rețea de activiști transformați în ideologi de carton, plătiți regește de structuri obscure, a orchestrat o deconstrucție cinică a libertăților fundamentale.

În loc de presă liberă, România a livrat un peisaj mediatic oportunist, care ridica în slăvi ce în urmă cu doar un deceniu condamna vehement. În loc de valori democratice, asistăm la mimarea lor pentru a justifica abuzuri și interdicții, precum cele impuse recent unor figuri publice din Republica Moldova. Acum, România nu mai e decât prima piață de desfacere pentru muniția ideologică fabricată la Chișinău, o țară aflată, paradoxal, în afara UE, dar tot mai eficientă în exportul de standarde autoritare, consideră Sorin Faur.

Textul lui Faur devine astfel o radiografie amară a unui stat care a renunțat la orice demnitate democratică, înlocuind-o cu lozinci sterile și obediență internațională travestită în „pro-europenism”. Într-un climat în care Consiliile de Securitate decid libertăți și etichete politice, iar președinții se proclamă „onești” în timp ce legitimează derapaje, România nu mai experimentează viitorul: îl execută, pe tăcute și fără întoarcere.

„România a fost laborator și poligon pentru numeroase clase de muniție cu care se rade sistematic de pe fața pămîntului democrația liberală, în sensul ei nepervertit de ideologii ultimului sfert de veac.

De fapt, „ideologi” e o etichetă exagerat de generoasă. În fond, doar niște activiști cu propaganda ai unor entități dubioase care îi plătesc copios pentru a susține cu cinism demontarea democrațiilor în numele democrației.

N-aș vorbi dacă n-aș cunoaște personal numeroase personaje notorii care, cu 10-15 ani în urmă, combateau cu virulență scrîșnită ceea ce azi aplaudă cu fervoare flaboaiantă. Pot, dar nu voi da exemple. Ar fi și inutile, și citite ca meciuri personale de mic litraj.

În plus, această schizo-idioție nu e nici pe departe exclusiv sau specific românească. Imaginați-vă doar atît: WikiLeaks ar intra azi în posesia cablogramelor diplomației americane, așa cum s-a întîmplat în 2010. N-are rost să ne întrebăm cine le-ar publica în 2025.

Dar putem face un inventar rapid și instructiv al publicațiilor, platformelor online și autorilor care în 2011 au mîncat o pîine glorioasă din dezvăluirile organizației lui Julian Assange, care atunci era statuie, iar acum e instrument al Kremlinului putinian inclusiv pentru cablogramele pe care publicațiile, platformele online și autorii cu pricina le-au publicat entuziaste cu 14 ani în urmă.

După părerea mea, România și-a încheiat cu succes rolul de laborator și poligon la 6 decembrie 2024. Rolul respectiv a fost transferat celuilalt stat românesc, Republica Moldova. România are avantajul că e, totusi, primul consumator cablat la produsele noului laborator/poligon cu capitala la Chișinău. Primul produs fabricat la Chișinău și importat de România: interdicția de circulație în Europa impusă primarului Ion Ceban, jurnalistei Natalia Morari și fostului prim-ministru Vasile Tarlev. Ieri pro-europeni, azi putiniști.

În fine, produsul produsul-matrice al noului rol de fabrică de muniție antidemocratica al Republicii Moldova este autobotezarea stupidă a actualei coaliții guvernamentale de la București ca fiind „pro-europeană”. Un import terminologic de dincolo de Prut impropriu pentru un stat membru al UE, dar ultrasimbolic și foarte exact din perspectiva direcției de viitor a României. Celor care au deschis mai tîrziu televizoarele le sugerez să afle statutul, subordonarea și atribuțiile actualizate ale Consiliului Național de Securitate (fostul CSS) al Republicii Moldova, stat aspirant la integrarea în UE.

Viitorul ne e tot mai luminos, după cum a precizat, cu Onestitate, încă din campania electorală, Excelența Sa Domnul Președinte al României Nicușor-Daniel Dan. Vivat!”, a scris Sorin Faur pe pagina sa de facebook.

Related Articles

Back to top button