România se aliniază deciziei Comisiei Europene de a mobiliza un nou instrument financiar – SAFE (Support to defence Efforts) – destinat întăririi capacităților de apărare ale Uniunii Europene și sprijinirii Ucrainei în contextul conflictului prelungit cu Federația Rusă. Cu toate că inițiativa este salutată oficial de autoritățile române, ea implică angajamente financiare considerabile, care vor fi acoperite din împrumuturi contractate de statele membre, inclusiv România.
SAFE prevede acordarea de împrumuturi garantate din bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de până la 150 miliarde de euro, sumă care va fi utilizată pentru investiții urgente în domeniul apărării și pentru transferul imediat de echipamente militare către Ucraina. România, prin Hotărârea adoptată de Senat și publicată recent în Monitorul Oficial, susține activ acest mecanism, considerându-l o măsură necesară pentru consolidarea securității regionale.
Totuși, dincolo de solidaritatea exprimată, decizia implică și costuri semnificative. Statele membre UE, inclusiv România, vor trebui să își crească cheltuielile de apărare cu până la 1,5% din PIB, utilizând spațiul fiscal creat de o clauză de derogare temporară. Acest efort suplimentar vine într-un context în care bugetul României este deja sub presiune, iar necesarul de finanțare este în creștere.
Sprijin militar pentru Ucraina – dar cu ce costuri?
Mecanismul SAFE prevede ca transferurile de echipamente militare din stocurile naționale către Ucraina să fie rambursate sau cofinanțate prin fonduri europene, însă procesul de compensare este complex și depinde de rapiditatea implementării planurilor de investiții europene. România, care deține stocuri militare limitate, va fi nevoită nu doar să contribuie, ci și să-și reînnoiască rapid propriile capacități defensive.
„Aceste măsuri pot fi necesare din punct de vedere strategic, dar reprezintă o provocare bugetară reală pentru țările din estul Europei, cum este România, care au deja un deficit cronic în infrastructura militară și economică”, a declarat un expert în politici de apărare pentru o publicație de specialitate.
Avantaje și provocări pentru industria națională de apărare
Documentul Senatului evidențiază și potențialele beneficii pentru industria românească de apărare, care ar putea fi integrată în baza industrială și tehnologică de apărare europeană (EDTIB). Se urmărește atragerea de investiții în domenii cheie precum dronele, securitatea cibernetică, sistemele anti-dronă și munițiile inteligente.
Totuși, România va trebui să acționeze cu agilitate pentru a profita de aceste oportunități. Identificarea rapidă a partenerilor industriali, adaptarea la noile reglementări și participarea la achiziții comune sunt esențiale pentru ca țara noastră să nu rămână în afara fluxurilor de investiții strategice.
Riscuri de implementare și întrebări deschise
În ciuda intențiilor declarate, implementarea instrumentului SAFE este încă în fază incipientă. Negocierea regulamentului, aprobarea planurilor de investiții și formarea consorțiilor europene de achiziții ar putea întârzia, ceea ce ridică semne de întrebare asupra fezabilității efective a măsurii începând cu anul 2025 – termen vehiculat de autorități.
„România trebuie să își pregătească rapid administrația publică și industria pentru a putea accesa aceste fonduri. Riscăm altfel să fim contribuitori net la un fond european din care nu beneficiem suficient”, avertizează reprezentanți ai sectorului de apărare privat.
O direcție strategică sau o povară pentru generațiile viitoare?
Instrumentul SAFE este, fără îndoială, o expresie a solidarității europene într-un moment critic pentru securitatea continentului. Cu toate acestea, rămâne de văzut în ce măsură România va reuși să gestioneze presiunea fiscală generată de împrumuturi și să transforme provocarea într-o oportunitate de dezvoltare a capacităților proprii de apărare.
Sprijinul imediat pentru Ucraina este esențial, dar el nu trebuie să vină în detrimentul stabilității economice interne. Fără o strategie clară și un plan de implementare realist, România riscă să suporte costurile unei decizii europene bine intenționate, dar greu de aplicat în practică pentru statele cu economii fragile.
