Istorie

27 noiembrie: Asasinarea marelui istoric Nicolae Iorga

La data de 27 noiembrie 1940 la marginea comunei Strejnic din județul Prahova, a fost asasinat marele istoric Nicolae Iorga, om politic român, fost prim-ministru al României, profesor şi rector al Universităţii din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor Academii străine, precum și Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Oxford, Paris, Roma şi altele.

Asasinarea de către legionari a marelui istoric a avut loc datorită unei răzbunări politice a legionarilor, după ce în anul 1938, într-o scrisoare trimisă lui Nicolae Iorga, comandantul legionar Corneliu Zelea Codreanu îi reproşa acestuia că nu agreează politica naționalistă a Legiunii și nu tine cu românii. Nicolae Iorga s-a simţit jignit de această scrisoare și a făcut o plângere la Parchet declarând că este acuzat de o serie de lucruri neadevărate.

Autoritățile aflate sub regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-au folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga pentru a-l aresta pe Corneliu Zelea Codreanu condamnându-l inițial la șase luni de detenție. Numai că în închisoare lui Codreanu i s-a deschis un alt proces și a fost condamnat la zece ani de muncă silnică. Însă, în noiembrie 1938 din ordinul regelui Carol al II-lea, conducătorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, dar şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava. De aici s-a născut ideea legionarilor că Nicolae Iorga e autorul moral al asasinării lui Zelea Codreanu.

În anul 1940, după ce regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit, legionarii ajung la putere și planifică asasinarea marelui istoric ca o răzbunare pentru asasinarea fostului lor conducător. Astfel, în ziua de 27 noiembrie 1940, în jurul orei 17:30, Nicolae Iorga a fost ridicat de un grup de legionari de la vila sa de la Sinaia și împușcat la marginea comunei Strejnic din județul Prahova. A doua zi dimineața trupul lui, ciuruit de gloanțe, a fost găsit de niște țărani la marginea drumului ce face legătura cu Ploieștiul. După aflarea veștii asasinării lui Nicolae Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă, în semn de doliu și de respect pentru marele dispărut, unul dintre cei mai mari istorici ai lumii.

Sursa Lectia de istorie

Related Articles

Back to top button