În acea perioadă Valahia se afla într-o primejdie, începuse ofensiva Imperiului Otoman în Balcani. Ca scop primar al sultanului turc era distrugerea statului bulgar, cnezatului sârb şi a voievodatelor Muntenia şi Moldova, după care urma cucerirea Constantinopului şi supunerea regatului ungar. Statele cucerite urmau să fie transformate în paşalâcuri (provincii turceşti), interzis creştinismul şi introdusă religia musulmană. Fiind conştient de pericolul ce s-a abătut asupra ţării, Mircea începe un şir de lucrări pentru refacerea şi reînarmarea oastei şi întărirea cetăţilor.
În iarna anului 1388, domnitorul Munteniei, susţinut de un contingent dobrogean învinge şi alungă din Dobrogea pe turci, ce erau conduşi de marele vizir Ali-paşa. Ca răspuns sultanul otoman trimite trupe ca să prade ţara, Mircea cel Bătrân le iese în întâmpinare şi într-o bătălie crâncenă le distruge. După aceste campanii militare Dobrogea, inclusiv şi Silistra a fost unite la Ţara Românească. Ca să întărească hotarele statului, domnul valah ia sub stăpânirea sa Amlaşul şi Făgăraşul. Dar tot în acelaş an are loc bătălia de la Kossovopolje (Cîmpia Mierlei), unde armata otomană înfrânge tupele unite ale sârbilor, macedonienilor, bosniecilor, ocupă sud-vestul Serbiei şi pregăteşte un cap de pod pentru o invazie masivă în Muntenia.
În decembrie 1389, au loc tratativele dintre solii lui Mircea cel Bătrân şi cei ai regelui polon Wladislaw al II-lea Jagiello, intermediate de Petru I, domnul Moldovei. Aceste tratative s-au încheiat cu semnarea unui tratat, în care cei doi suverani se angajau să-şi acorde ajutor reciproc în cazul unui eventual atac din partea regatului ungar şi a Imperiului Otoman. Tratatul a fost ratificat la Lublin în condiţii de plină egalitate.
La sfârşitul anului 1390 şi începutul anului 1391 are loc o campanie militară antiotomană în nordul Dunării. Oastea munteană, condusă de către domnitor, împreună cu Sracimir, ţarul izgonit din Vidin, înfrânge trupele otomane şi recucereşte Vidinul. După acestă victorie Mircea cel Bătrân, începe un şir de lucrări de refacere şi întărire a cetăţilor din ţară.
În 1393 otomanii încep o nouă campanie militară în Bulgaria. Ţaratul de Târnovo este distrus, posesiunile Ţării Româneşti din sudul Dunării sunt ocupate de către turci. După ocuparea Bulgarei, în primăvara anului 1394, domnul valah întreprinde o campanie militară în Balcani, unde atacă unităţile de ankingii din regiunea Karinovasi (azi Karnobat), obţinând un remarcabil succes. Dar în toamna aceluiaşi an se începe campania militară a sultanului Baiazid I Ildirim (1389-1402) în Muntenia, cu scopul de a distruge şi subjuga voievodatul. Otomanii s-au pregătit minuţios de acestă campanie militară. La Dunăre au fost concentrate unităţile de elită ale Imperiului Otoman, turcii cerându-le vasalilor săi din Bulgaria şi Serbia să participe cu oştiri.
Fiind numeric inferioare trupelor invadatoare, oştirile valahe se conduceau de tactica pământului părjolit. La 10 octombrie 1394 are loc bătălia de la Rovine (probabil lângă Craiova), unde printr-un atac neaşteptat, sunt distruse unităţile de avangardă a trupelor otomane, cauzându-le mari perderi. Primind ajutor de la unităţile de rezervă, ce veneau din spatele armatei, sultanul Baiazid a scăpat de dezastru şi a continuat ofensiva. Lângă localitatea Argeş are loc o nouă bătălie. Turcii fiind numeric superiori obţin succes, care se mai datora şi trădării boierilor. Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă în munţi unde avea cetăţi. Sultanul Baiazid înscăunează ca domn pe boierul Vlad (numit Uzurpatorul), susţinut de boierii trădători.
În 1395 la Braşov se încheie un tratat antiotoman între Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg. Această înţelegere prevedea nerecunoaşterea de către regatul ungar a domnitorilor, ce au venit la domnie cu ajutorul turcilor. După încheierea acestui tratat, în anul următor are loc cruciada statelor din Occident împotriva Imperiului Otoman. Armatele cruciaţilor erau conduse de către regele Sigismund de Luxemburg, la care s-a alăturat şi Mircea cel Bătrân. În bătălia de la Nicopole, oastea condusă de Baiazid I înfrânge trupele cruciate. Dar în această bătălie, armata otomană a avut mari perderi şi nu era în stare să ducă în continuare acţiuni de ofensivă în regiune. În decembrie 1396, Mircea îl detronează pe Vlad Uzurpatorul şi devine unicul domnitor al Ţării Româneşti.
Ca un răspuns la detronarea lui Vlad, în toamna anului 1397, turcii organizează o nouă campanie militară împotriva Munteniei. Mircea cel Bătrân distruge oastea otomană ce a invadat Ţara Românească. După victoria asupra turcilor, în anul 1400, voievodul valah îl susţine la domnia Moldovei pe fiul lui Roman I, Alexandru, ce a fost supranumit şi cel Bun. După instalarea la domnie a lui Alexandru, Mircea cel Bătrân se confruntă în 1401 cu o invazie otomană, pe care o respinge. După această incursiune are loc o stopare vremelnică a atacurilor turceşti asupra Ţării Româneşti, deoarece în anul 1402, are loc invazia hoardelor mongole conduse de către Timur-lenk din Asia Centrală. În bătălia de la Ankara, oştirea lui Baiazid este distrusă, iar sultanul turc, părăsit de către vasalii săi, este capturat şi închis într-o cuşcă de fier.
Această înfrângere a pus începutul unor lupte dintre urmaşii lui Baiazid pentru conducerea supremă în Imperiul Otoman. Domnitorul valah s-a implicat în aceste confruntări, susţindu-l pe Musa. În 1404, Mircea folosindu-se de dificultăţile prin care trece statul turc, recucereşte o mare parte a teritoriului dobrogean cu Silistra. Anul 1406 reprezintă apogeul puterii domnitorului valah, intitulându-se în documentele oficiale „mare voievod şi domn, stăpănind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor peste munţi, părţilor tătăreşti, Almaşului şi Făgăraşului herţeg, domn al Banatului, Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”.
Fiind conştient de faptul că răzmeriţele ce au loc în Imperiul Otoman sunt doar vremelnice şi în viitorul apropiat se aşteaptă noi confruntări, Mircea duce tratative cu regele ungar Sigismund de Luxemburg privind crearea unui plan comun de luptă cu otomanii. În 1408 domnitorul muntean obţine o victorie asupra turcilor la Silistra. După această victorie, în anul următor, începe o campanie militară în Balcani pentru susţinerea favoritului său Musa în acţiunile sale de a prelua conducerea satului turc şi de a deveni sultan. Această campanie militară dusă de voievodul valah a fost victorioasă şi i-a adus un scurt răgaz în lupta sa cu Imperiul Otoman.
Războiul cu otomanii reîncepe în anul 1413, când sultan devine Mahomed, un alt fiu a lui Baiazid. Au loc atacurile trupelor turceşti asupra hotarelor Munteniei pe care domnitorul le respinge. În anul 1415, Mircea acceptă să plătească un tribut turcilor în valoare de 3000 de galbeni. Această înţelegere reprezenta răscupărarea păcii, iar după plătirea acestei sume, turcii se obligau să nu atace hotarele ţării. Această pace nu s-a prelungit mult, căci în 1416, domnitorul refuză să plătească haraciul şi începe un nou război cu turcii.
Mircea susţine răscoalele ce aveau loc în Imperiul Otoman împotriva sultanului. Ca răspuns la aceste acţiuni ale voievodului valah, sultanul Mahomed începe campania militară împotriva Ţării Româneşti. Turcii cuceresc Giurgiul şi pătrund în Dobrogea. Atacurile turcilor sunt respinse şi domnitorul valah a fost nevoit să încheie o nouă înţelegere cu turcii privind un tribut de răscupărare a păcii. După închierea acestui tratat la hotarele ţării s-a stabilit liniştea.
La 31 ianuarie 1418 pleacă în nefiinţă marele domnitor, Mircea cel Bătrân. În memoria urmaşilor el a rămas ca un conducător de stat ce a rezistat invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman. Datorită victoriilor sale a fost menţinută nu numai independenţa Munteniei dar şi a Moldovei. A condus ţara cu înţelepciune, menţinând stabilitatea economică şi politică.
